Aud din ce în ce mai des această mărturisire: „Nu mă mai uit la televizor.”
Eu, drept să spun, mă mai uit uneori, că mai trebuie şters de praf.
De fapt, aici este vorba de o nemulţumire destul de mare, auzită cu frecvenţă crescută, şi care se referă la calitatea programelor TV vizionate în ultima vreme. Este adevărat că ai la îndemână alternative, de altfel des invocate de către apărătorii canalelor preferate: „Ai dom'ne telecomanda în mână! Nu-ţi place, schimbi.” Adică, ai rezolvare. Nu-ţi place „OTV”, te muţi pe „Taraf”, nu te mulţumeşte nici ăsta, alegi altceva. Formal, aşa e! Ai la dispoziţie o mulţime de canale TV, pe gustul tuturor. Numai că, te apucă o lehamite... Şi aceasta datorită falselor modele de oameni „reuşiţi” în viaţă, a subiectelor „subţiri” în dezbatere, pe care televiziunile le aduc frenetic în atenţia publicului. Ţi se perindă prin faţă tot felul de personaje ridicole prin vestimentaţie, limbaj şi maniere. Sunt întoarse pe toate părţile faptele mirobolante ale unei fătuci (nu-i aşa, cool!), care se confruntă cu mari dileme: să facă shopping la Roma sau la Paris, la sfârşitul săptămânii? Şi, de ce dezbaterea asta? Pentru că respectiva are statutul unei „vedete”, de care nu a auzit nimeni.
Mai sunt şi excepţii, rara avis între posturile de televiziune din România (Eugenia Vodă, la TVR), dar, ce păcat că, emisiunea dânsei e difuzată la ore târzii ale serii!
E momentul să fac o precizare, apropo de cele scrise mai sus: situaţia semnalată nu face trimitere la dezamăgirile unor consumatori elitişti ai mass-mediei video, ci la un public comun, care, poate, în urmă cu peste douăzeci de ani, striga sau doar gândea: „Nu minţiţi poporu' cu televizoru'!
Poate, nu întâmplător, lexicul limbii române se îmbogăţeşte, într-o veselie, cu noi cuvinte menite să caracterizeze un nou tip de telespectator: „otevizare”, „becalizare” ş.a.m.d.
Ceea ce mă intrigă, este această deşănţată nepăsare a trusturilor de presă (inclusiv cea tipărită) faţă de proliferarea imbecilizării populaţiei. Motivele? Audienţa (rating-ul, cum sună mai „cool”) şi, evident, leii-paraleii (sau Euroii, care sunt eroii anumitor posturi de televiziune).
Oare cât va mai continua această situaţie?
Dacă ne gândim la „succesurile” obţinute de Ministerul Culturii sau de cel al Educaţiei, speranţele noastre pentru redresarea morală a unei bune părţi a societăţii vor aştepta mult.
Eu, drept să spun, mă mai uit uneori, că mai trebuie şters de praf.
De fapt, aici este vorba de o nemulţumire destul de mare, auzită cu frecvenţă crescută, şi care se referă la calitatea programelor TV vizionate în ultima vreme. Este adevărat că ai la îndemână alternative, de altfel des invocate de către apărătorii canalelor preferate: „Ai dom'ne telecomanda în mână! Nu-ţi place, schimbi.” Adică, ai rezolvare. Nu-ţi place „OTV”, te muţi pe „Taraf”, nu te mulţumeşte nici ăsta, alegi altceva. Formal, aşa e! Ai la dispoziţie o mulţime de canale TV, pe gustul tuturor. Numai că, te apucă o lehamite... Şi aceasta datorită falselor modele de oameni „reuşiţi” în viaţă, a subiectelor „subţiri” în dezbatere, pe care televiziunile le aduc frenetic în atenţia publicului. Ţi se perindă prin faţă tot felul de personaje ridicole prin vestimentaţie, limbaj şi maniere. Sunt întoarse pe toate părţile faptele mirobolante ale unei fătuci (nu-i aşa, cool!), care se confruntă cu mari dileme: să facă shopping la Roma sau la Paris, la sfârşitul săptămânii? Şi, de ce dezbaterea asta? Pentru că respectiva are statutul unei „vedete”, de care nu a auzit nimeni.
Mai sunt şi excepţii, rara avis între posturile de televiziune din România (Eugenia Vodă, la TVR), dar, ce păcat că, emisiunea dânsei e difuzată la ore târzii ale serii!
E momentul să fac o precizare, apropo de cele scrise mai sus: situaţia semnalată nu face trimitere la dezamăgirile unor consumatori elitişti ai mass-mediei video, ci la un public comun, care, poate, în urmă cu peste douăzeci de ani, striga sau doar gândea: „Nu minţiţi poporu' cu televizoru'!
Poate, nu întâmplător, lexicul limbii române se îmbogăţeşte, într-o veselie, cu noi cuvinte menite să caracterizeze un nou tip de telespectator: „otevizare”, „becalizare” ş.a.m.d.
Ceea ce mă intrigă, este această deşănţată nepăsare a trusturilor de presă (inclusiv cea tipărită) faţă de proliferarea imbecilizării populaţiei. Motivele? Audienţa (rating-ul, cum sună mai „cool”) şi, evident, leii-paraleii (sau Euroii, care sunt eroii anumitor posturi de televiziune).
Oare cât va mai continua această situaţie?
Dacă ne gândim la „succesurile” obţinute de Ministerul Culturii sau de cel al Educaţiei, speranţele noastre pentru redresarea morală a unei bune părţi a societăţii vor aştepta mult.
1 comentarii:
What are your favorite television shows to watch?
Regard Telkom University
Trimiteți un comentariu